Tratamente parodontologice de specialitate

Dacă te confrunți cu parodontoză, la Family Dental Care Clinic găsești medici specializați care au soluții de tratament indiferent de stadiul de afectare

Parodontologia este specialitatea care studiază structurile de susținere ale dinților (gingia, osul alveolar, cementul și ligamentele parodontale), bolile și condițiile care le afectează. Principalul obiectiv este prevenirea apariției bolii pardontale, una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale organismului, care este, totodată, și cauza cea mai frecventă de pierdere a dinților.

Family Dental Care Clinic

Beneficii când alegi Family Dental Care

  • Tratamentele sunt realizate de medici specializați pe această ramură a stomatologiei, care și-au dedicat practica exclusiv în acest domeniu;
  • Investigăm și diagnosticăm în echipă, astfel încât să oferim soluții complete de tratament;
  • Dispunem de aparatură și tehnologiile necesare pentru a trata boala parodontală și, nu în ultimul rând, de echipa de medici care pot să rezolve și problemele adiacente care au dus la apariția acesteia;
  • Ne ocupăm de monitorizarea pacienților și alcătuirea unui program de menținere, astfel încât după ce am tratat boala parodontală, ne asigurăm că nu te vei mai confrunta cu această problemă.

Tipuri de tratamente

Lucrăm numai cu aparate de top, asigurându-ne astfel că pacienții noștri au parte de cele mai bune rezultate

Detartajul subgingival

Grefă de conținut conjunctiv

Etapele tratamentului

01

Consultația inițială

Medicul realizează examenul clinic care constă în anamneza (relatarea de către pacient a datelor referitoare la îmbolnăvire) și examinare clinică prin efectuarea unei parodontometrii în care se notează pierderea structurilor de susținere ale dinților, mobilitatea dentară, retracțiile gingivale

02

Etapa inițială

(terapie non-chirugicală) care constă în îndepărtarea factorilor microbieni și a altor factori ce mențin inflamația gingivală

03

Etapa de reevaluare

în tratamentul parodontal este importantă pentru a determina eficacitatea tratamentului anterior și pentru a preveni recidivele bolii parodontale. Este recomandat să urmați programul de controale periodice la medicul stomatolog

04

Etapa chirurgicalaă

intervenții chirurgiale de reducere a pungilor parodontale și de restabilirea a suportului osos, acoperirea eventualelor retracții sau intervenții preprotetice care să ajute viitorul tratament restaurator (elongări coronare)

05

Etapa de menținere

este ultima etapă a tratamentului parodontal și este importantă pentru menținerea sănătății gingiilor și a dinților pe termen lung. Această etapă urmează etapei de tratament initial și etapei de reevaluare și constă în vizite periodice regulate la medicul stomatolog pentru a verifica starea de sănătate a gingiilor și a dinților și pentru a preveni recidivele bolii parodontale

Întrebări și răspunsuri

Durata de tratament variază în funcție de mai mulți factori; spre exemplu, un tratament ortodontic la copii și adolescenți poate să se încadreze între 12 luni și 18 luni, pe când în cazul adulților poate depăși 24 de luni;

Principalul factor care determină apariția bolii parodontale este placa bacteriană; dacă aceasta nu este îndepartată eficient de pe dinți mai mult de 2-3 zile, se poate întări sub gingie formând tartrul, care odată format nu mai poate fi îndepărtat prin simplu periaj ci doar prin manopera de detartraj efectuată de medicul stomatolog.

O igienă corectă realizată riguros și constant este modul cel mai bun de a evita apariția bolii parodontale; de asemenea, vizitele periodice la stomatolog pentru control și igienizare profesională, ajută la depistarea precoce a prezenței inflamației, deci și la un tratament preventiv.

Prognosticul în lipsa tratamentului este unul nefavorabil; sângerările gingivale devin mai abundente, dinții încep să piardă suportul parodontal, ligamentele se distrug și în cele din urmă osul alveolar se resoarbe, ducând la mobilitate și în final la pierderea dinților.

Hai să vorbim

Ai nevoie de consultație sau intervenție stomatologică?

Ne poți contacta telefonic, prin email sau direct în clinică. Echipa noastră este mereu pregătită să îți ofere suport și informații clare pentru sănătatea ta dentară.

Echipa noastră face ca fiecare etapă să fie simplă și clară, de la prima programare până la ultima vizită. Profesionalismul, atenția la detalii și grija reală pentru confortul pacientului sunt mereu pe primul loc.