Skip links
FamilyDentalCareClinic 96

Care este primul pas într-un tratament ortodontic?

Care este primul pas într-un tratament ortodontic?

Contrar așteptărilor, la prima întâlnire cu medicul ortodont nu are loc montarea aparatului dentar propriu zis. Această manoperă trebuie să fie precedată de anumiți pași, de altfel foarte importanți în elaborarea unui plan de tratament corect și complet.

De aceea vă prezentăm care sunt etapele necesare pe care trebuie să le urmeze un pacient înainte de aplicarea unui aparat ortodontic.

Consultația inițială

Prima întâlnire cu medicul ortodont are loc în urma unei programări; în acest moment medicul va încerca să adune cât mai multe informații despre istoricul pacientului și motivul pentru care dorește un tratament ortodontic. Tot atunci are loc un examen clinic, adică medicul va inspecta cavitatea bucală a pacientului, fiecare dinte în parte și articulația temporo-mandibulară. Se va completa fișa ortodontică cu specificațiile înregistrate, iar apoi se vor da indicațiile pentru investigațiile suplimentare.

Setul inițial de investigații necesar analizei unui caz conține: radiografie panoramică, radiografie laterală de craniu, fotografii dentare și modele de studiu.

Fotografiile dentare sunt un set de fotografii pe care medicul le realizează tot în cadrul consultației inițiale, în cabinet. De asemenea, se vor realiza amprente dentare, care se trimit ulterior la laboratorul de tehnică dentară în vederea realizării modelelor de studiu (o replică a danturii pacientului din ghips).

Pacientul va primi un bilet de trimitere către un laborator de radiologie digitală unde va realiza radiografiile dentare indicate de medicul ortodont.

Există anumite situații în care medicul va indica pacientului și un CBCT de articulații, adică o imagine 3D a structurilor din articulația temporo-mandibulară. Aceste situații sunt acelea în care pacientul acuză dureri în zona respectivă sau medicul constată în timpul examenului clinic anumite sunete articulare (cracmente) la deschiderea gurii.

Toate aceste investigații sunt apoi colectate de către medic și analizate cu ajutorul unor softuri specializate pentru a obține niște măsurători, care apoi vor fi corelate între ele și îl vor ajuta pe medic să determine o “listă de probleme” (diagnosticul) și o “listă de soluții” (planul de tratament). Acesta este și motivul pentru care aceste informații nu pot fi transmise la prima consultație, deoarece necesită timp pentru a întocmi un dosar ortodontic.

Deși se practică destul de frecvent transmiterea planului de tratament și a costurilor la prima ședință, noi ne dorim să urmăm acest protocol pentru a putea livra un pachet complet și corect de informații pacientului. De cele mai multe ori, în analiza cazurilor sunt implicați și medici din alte specialități din cadrul clinicii noastre, astfel încât pacientul să primească soluții pentru toate problemele menționate în diagnostic.

Tot ce ne dorim este ca pacienții noștri să aibă o experiență unică, atât legată de profesionalismul și implicarea medicilor, cât și de transparența și corectitudinea acestora.

Ședința de discuție

În urma consultației inițiale, în care medicul a colectat toate informațiile necesare pentru elaborarea planului de tratament, se stabilește o a doua întâlnire, numită ședința de discuție. În cadrul acestei ședințe, pacientul va primi un dosar ce conține toate investigațiile și analizele realizate de către medic împreuna cu un deviz al costurilor de tratament. Bineînțeles, medicul îi va explica pacientului tot ce implică tratamentul, care sunt etapele și costurile, în același timp răspunzând la toate întrebările ce pot apărea. Tot în cadrul acestei consultații se va transmite pacientului durata de tratament și intervalul de timp la care trebuie să se prezinte la control.

Ne mândrim cu profesionalismul și pregătirea medicilor noștri, însă și cu empatia și răbdarea cu care tratează fiecare caz în parte. De asemenea, unul dintre atributele noastre este transparența; aici ne referim la explicarea tuturor costurilor de tratament încă de dinainte de începerea acestuia, fără ca ulterior să existe anumite “surprize”.

Abia în urma acestei ședințe de discuție, după ce medicul și pacientul au convenit de comun acord urmarea unui plan de tratament, se va programa începerea tratamentului ortodontic propriu-zis cu montarea aparatului.

 

Montarea aparatului dentar

Acesta este momentul în care se aplică efectiv aparatul dentar. Pacientul primește o serie de indicații, atât verbale cât și notate pe un carnețel. De asemenea

pacienții noștri primesc un kit de igienizare pentru acasă, împreuna cu instrucțiunile de folosire.

 

Concluzii

Începerea unui tratament ortodontic este o decizie pe care fiecare pacient ar trebui sa o ia în deplină cunoștință de cauză, doar în urma unei investigații amănunțite a cazului de câte un medic specialist ortodont, deoarece este un tratament de lungă durată ce implica multe resurse, atât financiare cât și de timp.

Ceea ce ne dorim este să oferim o experiență deosebită pacienților noștri și de aceea am investit atât în pregătirea continuă a medicilor curanți, cât și în dotarea clinicii cu aparatură și softuri specializate de ultimă generație. Nu în ultimul rând, am conceput acest protocol de lucru pentru începerea fiecărui tratament ortodontic pentru a putea să ne concentrăm la fiecare detaliu și să oferim un rezultat excepțional de fiecare dată.

Medicii noștri ortodonți:

  • Dr. Ursuț Anamaria 
  • Dr. Pantea Madalina